Relația care trebuie ascunsa nu este protejata. Este anulata
De la bun început menționez faptul ca exemplu este luat aleatoriu. Pot sa fie nenumărate exemple și situații, dar care se refera la același lucru.
Exista relații care nu sunt afișate. Nu pentru ca sunt discrete. Ci pentru ca deranjează pe cineva. Când o relație trebuie:
- ascunsa de fost / fosta
- micșorată în fata familiei
- ștearsă simbolic (poze ascunse, prezenta anulata)
mesajul este simplu, chiar daca nu este spus cu voce tare: „Tu exiști doar atâta timp cat nu creezi disconfort.” Asta nu e protecție. Nu este diplomație. Este anulare emoțională.
Răspunsul posibil: „Nu ar trebui sa te deranjeze” – fraza care muta vina
Când spui ca te doare și primești răspuns de genul: „Nu ar trebui sa te deranjeze.” nu ți se explica o situație. Ti se corectează emoția. Este una dintre cele mai toxice forme de invalidare, pentru ca:
- nu neaga faptele
- nu neaga contextul
- neaga dreptul tău de a simți
In acel moment, relația nu mai este despre doi oameni. Este despre:
- unul care simte
- și unul care decide ce e „acceptabil” sa fie simțit
Când se are mai multa grija de trecut (fosta / fostul) decât de prezent (actualul / actuala)
Nu este vorba de gelozie. Este vorba de prioritate. Când:
- fostul / fosta este protejat de disconfort
- familia trecutului este liniștită
- iar partenerul actual este rugat sa „înțeleagă”
ierarhia este deja stabilita. Si adevărul dur este acesta: nu poți construi un viitor într-o relație în care trecutul are drept de veto.
Replica: „Ce vrei? Sa pierd tot?” – când iubirea este prezentata ca amenințare
Aceasta replica nu este o frica. Este o declarație de poziție. Înseamnă:
- tu ești asociat cu pierderea
- relația cu tine este un risc
- siguranța materiala, confortul, statusul sunt mai importante decât legătura emoțională
Nu ți se spune direct ca nu ești ales. Dar ți se spune clar ca: daca e de ales, nu ești tu.
Afecțiunea care apare doar în absenta „martorilor” – trecutului
Pozele exista. Dar nu pe perete. Cadoul exista. Dar nu când „vine cineva” Aceasta este una dintre cele mai perfide forme de relație:
- validare în privat
- anulare în public
Pentru ca te face sa te întrebi: „Daca ma iubește, de ce ma ascunde?”. Răspunsul nu este ca nu te iubește deloc. Ci ca nu suficient cat sa te apere.
Limitele nu sunt gelozie. Sunt structura
A cere ca:
- fostul / fosta sa nu vina noaptea pe la partener pe acasă
- relația sa nu fie ascunsa
- emoțiile tale sa fie luate în serios
nu este control. Este structura relațională minima. Când orice limita este reinterpretata ca gelozie, problema nu este la tine. Problema este ca orice limita ar obliga pe celalalt sa aleagă.
Oare ești iubit doar atâta timp cat nu ceri nimic?
Exista relații care funcționează impecabil … atâta timp cat:
- nu ceri asumare
- nu ceri claritate
- nu ceri viitor
In momentul în care întrebi: „Unde sunt eu, cu adevărat, în viata ta?” apare defensiva. Apare frica. Apare retragerea. Pentru ca întrebarea nu este despre tine. Este despre ce nu este dispus celalalt sa piardă.
Când începi sa te simți „negociabil”
Nu te părăsește brusc. Nu te respinge direct. Doar:
- iți cere sa mai aștepți
- sa mai înțelegi
- sa mai taci puțin
Si, încet, începi sa te simți:
- secundar
- incomod
- negociabil
Aceasta este zona cea mai periculoasa. Pentru ca nu doare suficient cat sa pleci. Dar doare suficient cat sa te pierzi.
Relația în care nu trebuie sa te aperi
O relație matura nu iți cere:
- sa iți explici rănile
- sa justifici ce te doare
- sa demonstrezi ca meriți respect
Într-o relație sănătoasă:
- emoția este ascultata
- limita este respectata
- partenerul este aparat, nu expus
Nu pleci pentru ca nu ai iubit destul. Pleci pentru ca ai iubit corect
Nu ești prea sensibil. Nu ceri prea mult. Nu distrugi nimic. Ceri:
- sa nu fii ascuns
- sa nu fii sacrificat pentru confortul altcuiva
- sa nu fii tratat ca un risc.
Si daca asta este „prea mult” pentru cineva, atunci adevărul este simplu: Nu tu ești problema. Ci relația care nu te poate duce.