Nu este vorba de cruzime. Este vorba de structura. Pentru o persoana cu nevoie narcisica dominanta, finalul unei relații nu este doar o despărțire. Este o amenințare la identitate. Identitatea ei se sprijină pe trei piloni:
- validare externa
- control afectiv
- superioritate morala sau emoțională
Când partenerul pleacă demn, calm, asumat, se prăbușesc toți cei trei piloni.
De ce „în genunchi”?
Pentru ca plecarea în genunchi confirma:
- „încă ma dorește”
- „încă depinde de mine”
- „eu am decis finalul”
Plecarea în picioare transmite alt mesaj:
- „am văzut”
- „am înțeles”
- „nu mai particip”
Pentru o structura centrata pe control, asta este intolerabil.
Ce urmează de obicei
Când partenerul pleacă demn:
- reinterpretarea istoriei
- minimalizarea contribuției lui
- victimizare
- „nu a fost suficient de puternic”
- „nu a știut sa lupte”
Nu pentru ca el nu a iubit. Ci pentru ca celalalt partener nu poate tolera ideea ca a pierdut poziția dominanta.
Mecanismul profund
Plecarea lui calma o obliga sa se confrunte cu o realitate: Nu a putut menține atașamentul fără jocuri de putere. Iar pentru cineva cu nevoie narcisica, confruntarea cu propria limitare este foarte dureroasa. De aceea prefera un final dramatic. Pentru ca drama păstrează controlul.