Poate ai reparat mult timp. Ai explicat. Ai așteptat. Ai crezut ca dacă spui mai clar, mai calm, mai empatic, vei fi înțeles. Nu ai fost. Pentru ca problema nu a fost lipsa ta de efort. A fost lipsa de prezenta a celuilalt.
Nu repari ce nu a vrut sa vadă
Exista o diferență intre:
- a nu înțelege
- și a nu vrea sa vadă
Poate ai stat lângă oameni care:
- te-au auzit, dar nu te-au ascultat
- te-au privit, dar nu te-au văzut
- ai reacționat, dar nu au fost prezenți
Nu pentru ca nu erai suficient de clar. Ci pentru ca adevarul tău le cerea ceva.
Empatia nu e unealta de sacrificiu
Empatia nu înseamnă sa te dizolvi. Nu înseamnă sa traduci la nesfârșit emoțiile tale în speranța ca, poate, vor deveni digerabile. Empatia nu e rolul celui care anulează. Este întâlnirea a doi oameni capabili sa stea în adevăr. Când empatia merge într-un singur sens, nu mai este empatie. Este consum.
Nu trebuie sa mai cari responsabilitatea emoțională a altcuiva
Ai încetat sa mai:
- traduci tăceri
- interpretezi retrageri
- justifici ambiguități
- repari răni pe care nu le-ai provocat tu
Nu pentru ca nu ți-a pasat. Ci pentru ca
Cine nu te-a văzut, nu te-a pierdut
Asta este una dintre cele mai grele realizări: nu poți pierde pe cineva pe care nu l-ai văzut cu adevarat. Poți pierde o prezenta. O funcție. O convenienta. Dar nu un om.
Alege relațiile în care nu trebuie sa te explici ca sa exiști
De acum, ar trebui sa alegi:
- oameni care pot sta în conversații incomode
- oameni care pot spune „nu știu” fără sa fuga
- oameni care nu te confunda cu un zgomot de fundal emoțional.
Nu mai repari ce nu te-a văzut. Pentru ca a fi văzut nu se negociază.
Concluzie
Acesta nu este un text despre renunțare. Este un text despre limita. Nu despre a pleca. Ci despre a nu mai rămâne unde nu exista reciprocitate. Nu mai repari ce nu te-a văzut. Si nici nu mai explici de ce.