Exista oameni care sunt trădați și pleacă. Si exista oameni care sunt trădați … și învață sa nu mai simtă. Când o persoana afla detalii cum ca ar fi înșelată (descoperirea unor conversații de exemplu), mințită sistematic, umilita în tăcere – și totuși rămâne – nu vorbim despre iubire. Vorbim despre supraviețuire.
Ce se întâmplă psihologic?
Într-o trădare prelungita:
- creierul vede
- sufletul neaga
- sistemul nervos intra în conservare
Apare disocierea emoțională. Nu mai simți furia în profunzime. Nu mai simți rușinea. Nu mai simți nici iubirea la fel. Înveți ca adevărul doare mai mult decât iluzia. Si alegi iluzia.
Pragul real nu a fost trădarea
Multi spun: „M-a durut trădarea.” Dar uneori adevărul e altul: Nu trădarea în sine a fost limita. Ci momentul în care trădarea a devenit publica, vizibila, imposibil de ascuns. Atâta timp cat minciuna putea fi negata, viata putea continua. Când realitatea nu a mai fi putut fi ascunsa, ruptura a devenit inevitabila. Asta nu e iubire. Este gestionare a imaginii.
Ce rămâne dupa?
Un sistem afectiv construit pe:
- evitare, nu pe adevăr
- control, nu pe vulnerabilitate
- tăcere, nu pe asumare
Iar când o astfel de persoana intra într-o relație noua, nu intra ca o ființa vindecata. Intra ca un om care a învățat ca e mai sigur sa nu simtă. Si atunci incepe frigul.