Transparenta este una dintre cele mai invocate valori într-o relație. Dar este și una dintre cele mai evitate. Multi oameni spun ca își doresc o relație bazata pe sinceritate. Însa atunci când apar situații incomode, aleg instinctiv alta strategie: tăcerea selectiva. Nu spun tot. Nu pentru ca ar minți direct. Ci pentru ca aleg ce este „necesar” sa fie spus.
Iluzia protejării relației
Un motiv frecvent pentru evitarea transparentei este ideea ca anumite lucruri ar putea provoca conflicte inutile. De exemplu:
- ” nu are rost sa spun, ca se supără”
- ” nu s-a întâmplat nimic oricum”
- „mai bine nu complic lucrurile”
La suprafață pare maturitate. Dar în realitate este o forma de control a informației. Persoana decide singura ce este relevant pentru relație și ce nu. Problema este ca, într-un parteneriat real, aceasta decizie nu aparține doar unuia dintre parteneri.
Nevoia de control emoțional
Exista și o alta explicație mai subtila. Pentru unele persoane, transparenta totala înseamnă vulnerabilitate. A spune tot înseamnă a renunța la controlul imaginii. A accepta ca partenerul vede tot:
- greșelile
- ambiguitățile
- situațiile incomode
Unii oameni prefera sa păstreze aceasta zona sub control. Nu pentru a trăda. Ci pentru a nu se expune complet.
Problema nu este tăcerea. Problema este efectul ei
O relație poate supraviețui mult timp cu aceasta dinamica. Dar apare un efect subtil. Unul dintre parteneri incepe sa simtă ca nu știe tot. Nu exista dovezi de trădare. Dar nici sentimentul complet de siguranță. Si atunci apare o întrebare tăcută: „Daca exista lucruri pe care nu le știu acum, ce alte lucruri ar mai putea exista?”
Concluzie
Majoritatea oamenilor evita transparenta nu pentru ca sunt infideli. Ci pentru ca vor sa evite disconfortul. Dar relațiile mature nu se construiesc pe evitarea disconfortului. Se construiesc pe capacitatea de a-l traversa împreună.