Poți ajunge într-o relație într-un moment în care nu mai ești partener. Devii:
- psiholog
- regulator emoțional
- tampon de descărcare
- sursa de validare
- salvator
Si spui ca e iubire. Dar nu mai e.
Cum incepe
La început vezi rana lui/ei. Îți spui:
- are traume
- a suferit mult
- are nevoie doar de cineva stabil
Si intri cu generozitate. Problema nu e empatia ta. Problema e când empatia ta înlocuiește responsabilitatea lui/ei.
Semne ca ai devenit terapeut, nu partener
- tu deschizi toate discuțiile grele
- tu ceri clarificări
- tu repari conflictele
- tu revii dupa tăceri
- tu explici cum funcționează emoțiile
Iar celalalt? … Spune:
- „asa sunt eu”
- „nu are rost sa ne consumam”
- „faptul e consumat”
- „nu trebuie sa dramatizam”
Tu aduci conștientă. El/Ea aduce evitare.
Ce se întâmplă în timp
Începi sa obosești. Pentru ca terapia este unilaterala. Tu:
- analizezi
- explici
- ierți
- înțelegi
- aștepți maturizarea
El/Ea:
- se adaptează minim cat sa nu te piardă
- dar nu se transforma
Pentru ca vindecarea reala doare. Iar un om anesteziat emoțional nu vrea sa simtă.
Adevărul incomod
Nu poți vindeca pe cineva care:
- nu își recunoaște rana
- nu își asuma rolul în dinamica toxica
- nu simte urgenta schimbării
Iubirea ta poate oferi siguranță. Dar nu poate forța maturizarea.
Concluzie
Când iubirea ta devine terapie, iar celalalt nu vrea sa se vindece, relația devine cabinet fără pacient cooperant. Si singurul care obosește ești tu.