Poți construi cu adevărat un prezent stabil când o parte din tine rămâne mereu orientata spre trecut? Oare unii oameni nu pierd relațiile importante pentru ca nu iubesc … ci pentru ca nu au curajul psihologic de a inchide ceea ce trebuia închis demult?
Una dintre cele mai subtile forme de evitare emoțională este menținerea trecutului „simbolic deschis.” Nu ca relație activa. Ci ca posibilitate latenta. Exista oameni care nu închid niciodată complet ușile trecutului pentru ca acele uși le oferă o forma de siguranță psihologica. Si astfel ajung sa trăiască intre doua lumi: prea implicați ca sa fie singuri – prea retrași ca sa aleagă complet. Iar partenerul prezent simte asta. Simte ca este iubit … dar nu pana la capăt. Simte apropiere … dar și o rezerva permanenta. Simte ca exista o parte din celalalt care nu intra niciodată complet în relație.
De ce trecutul nu este închis
Pentru unele persoane:
- trecutul oferă control emoțional
- oferă sentimentul ca nu sunt „blocate”
- oferă o identitate familiara
- senzația ca încă exista opțiuni
- protecție împotriva unei alegeri definitive
Închiderea reala ar însemna sa accepte câteva lucruri dureroase:
- pierderea definitiva
- respingerea
- durerea de a nu fi fost ales
- eșecul unei povesti importante
Iar asta e prea greu de dus pentru cineva care evita confruntarea emoțională profunda.
Ambiguitatea ca mecanism de protecție
Ambiguitatea permite un avantaj psihologic extrem de important:
- apropiere fără angajament
- intimitate fără responsabilitate
- relații fără risc real
Este o forma de supraviețuire emoțională, nu de iubire matura.
Ce se întâmplă cu partenerul prezent
Partenerul actual percepe, chiar și fără dovezi concrete:
- sa simtă nesiguranță difuza
- sa perceapă lipsa de exclusivitate
- sa simtă ca nu este ales pana la capăt
Chiar daca nu exista fapte concrete, energia relației spune adevărul. Pentru ca unii oameni simt nu doar comportamentele evidente, ci și direcția emoțională a relației. Ei simt constant ca exista o rezerva emoțională.
De ce iubirea matura sperie
Iubirea matura cere:
- claritate
- delimitări
- loialitate emoțională
- renunțarea la trecut și la ambiguitate
Pentru cine a trăit mult timp în mecanisme de apărare, asta este perceputa ca o amenințare, nu ca o siguranță.
Alegerea comoda
In momente de presiune, unele persoane vor alege:
- varianta familiara
- varianta mai puțin profunda
- varianta care nu cere reconstrucție interna
- spațiul unde mecanismele lor defensive rămân intacte
Nu neapărat din lipsa de sentimente, ci din incapacitate emoțională.
Ce spun psihologii
In psihologia relațională, menținerea trecutului „deschis simbolic” este frecvent asociata cu mecanisme defensive de evitare și dificultăți de atașament. Este vorba despre imposibilitatea psihologica de a tolera finalitatea emoțională.
Funcția psihologica a ambiguității – literatura de specialitate arata ca ambiguitatea relațională poate funcționa ca mecanism de reglare emoțională. Aceasta ambiguitate poate arata siguranța existentei unor „opțiuni emoționale”.
Frica de închidere emoțională – din perspectiva clinica, dificultatea de a inchide trecutul este adesea legata de anxietatea de abandon, de atașamentul evitant sau dezorganizat, de o trauma relațională sau de dificultatea tolerării respingerii definitive.
Impactul asupra unei relații actuale – specialiștii subliniază ca lipsa delimitărilor clare fata de trecut produce frecvent: nesiguranță relațională, hiper – vigilenta emoțională, sentimentul lipsei de exclusivitate și dificultăți de atașament în partenerul actual.
Din perspectiva psihologica, maturitatea relațională presupune capacitatea de a inchide ceea ce s-a terminat pentru a putea investi autentic în ceea ce exista în prezent.
Concluzie
Relațiile construite pe ambiguitate nu eșuează pentru ca nu exista iubire, ci pentru ca nu exista curajul de a inchide definitv ușile trecutului. Iar fără uși închise, nu poate exista o casa construita pana la final. Si sa nu uitam – o relație matura are nevoie nu doar de iubire, ci și de curajul de a alege definitiv.
Este ca și cum cineva ar trai într-o casa fără sa se mute cu adevărat în ea niciodată. Trecutul rămâne în spate ca o lumina aprinsa într-o alta casa. Nu suficient de puternica încât sa îl cheme înapoi complet. Dar suficient cat sa nu-i permită sa locuiască total în prezent. Si astfel trăiești cu senzația ca, oricât de aproape ar veni partenerul, încă exista o camera în care nu vei fi lăsat niciodată sa intri.